Ganduri…

              Tocmai am ajuns acasa. Da, la ora asta din noapte. De mult timp nu am mai hotarat singur noaptea plin de ganduri. De mult nu m-a determinat cineva, indirect, sa ies la ora 1 sa ma plimb. Am iesit la aer ca sa imi mai treaca dorul. Mi-e dor de ea. Nu suntem impreuna, nu cred ca vom fi, dar mi-e dor de ea. Imi ajunge sa o vad zambind, zambind catre mine. Sunt patetic, nu? Sau poate mult prea indragostit. As vrea sa o tin in brate, sa o sarut. As vrea sa ploua, sa fugim printre picaturile mari si calde ale unui dus de vara tinandu-ne de mana. Sa dansam in ploaie. Multe ganduri alearga prin mintea mea de cand inima mea suspina dupa ea. Din pacate atat pot face momentan: sa ma gandesc, sa sper ca poate vom putea face candva toate asta. As vrea sa scriu mai multe acum, dar se pare ca mi s-a ars incarcatorul de la laptop si bateria nu mai tine. Ghinion… Mai fac si eu o pauza de la atata tehnologie. Daca e prea scump incarcatorul, voi reveni in vreo saptamana, daca nu, poate maine. Noapte buna! [Melodia zilei: Madcon - Beggin']

Visul

              Din nou o noapte tulbure. E greu sa adormi intr-o camera mare unde te afli doar tu, singur. Nu am reusit decat pe la ora 1. Am incercat sa ma gandesc la tot felul de lucruri, de la seriale pana la ce cumparaturi ar trebui eu sa mai fac in ziua ce vine, dar tot cu ea in gand am adormit. De aici si visul. Ne plimbam impreuna printr-un parc plin de flori. Discutam distant la inceput, despre lucruri care nu ne interesau in mod special. Voiam sa ne asezam pe o banca, dar nu gaseam nici una libera, asa ca ne-am continuat drumul pe aleile pline de parfum vorbind, glumind, zambind. Dintr-odata am simtit cum ma trage de mana si ma indreapta spre o banca de pe care tocmai se ridicase un batranel ce a inceput sa isi plimbe agale, bastonul, fredonand o melodie veche. Ne-am asezat, iar ea incepusa sa imi povesteasca ceva. Nu am reusit sa prind de la inceput subiectul fiindca am observat ca inca nu mi-a dat drumul la mana. Zambeam. Un zambet pe care l-am reintalnit dupa mult timp. Si-a dat seama ca eram pierdut prin alte dimensiuni si m-a intrebat: “S-a intamplat ceva?” I-am raspuns ca totul e in regula. A urmat un moment de liniste, timp in care frumusetea ei imi fermeca privirea. Nu am apucat sa scot primul sunet, ca am si simtit buzele ei atingandu-le pe ale mele. Deja al noualea cer era undeva mult mai jos de mine. Totul se schimbase complet. Inima-mi batea din nou. Eram fericit. Era unul dintre saruturile acelea care te fac sa simti ca traiesti din nou. Un sarut cald, increzator. Dar bucuria nu a durat mult. Mi-a sunat telefonul si m-am ridicat sa il scot din buzunar sa vad cine e. Neatentia mea a facut ca un biciclist ce se afla in trecere sa ma loveasca peste mana. Atunci m-am trezit. Era prea divin ca totul sa fi fost adevarat. Acelasi intuneric de dinainte de vis, aceeasi camera in care ma aflam doar eu, singur, trist. As fi preferat sa nu ma mai trezesc. Incerc acum sa adorm din nou, gandindu-ma la ea, dar stiu ca nu voi mai visa la fel de frumos. Ma pregatesc pentru inca o zi de singuratate in care stiu ca telefonul o sa sune doar pentru ca parintii mei ma iubesc. Nimeni altcineva. Raman doar eu cu mine si cu imaginea ei pe o fereastra patata de praful unei vieti stinghere. [Melodia zilei: Toni Braxton - Unbreak My Heart]

Contraste

              Ora 4 jumatate dimineata. Toata lumea doarme, eu nu am somn. Peste tot liniste deplina, doar in sufletul meu se aud sunetele sabiilor durerii lovind scuturile sperantei. Negru contra alb, intuneric contra lumina. O continua lupta pentru o cauza pierduta dusa intre doua forte ce au aproape aceeasi putere. Aici poate face diferenta chiar si un cutitas de ebonita aruncat spre Generalul Hope sau poate un scut de cristal ce pareaza lovitura spadei intunecata a Regelui Pain. As vrea sa fiu un vizionar sa anticipez rezultatul luptei, dar nu bat nici macar pana la randurile din mijloc. As vrea sa fiu o pasare sa privesc de deasupra totul, dar ochii mei se impiedica de fumul gros scos de tunurile disperarii. Viata si moarte, doua stafii ce ma urmaresc peste tot, ce ma fac pe mine demon si pe ea inger. Poate de asta nu putem fi impreuna. Un demon cu aripile gaurite de durere langa un inger zambitor? Contrastele se atrag , dar nu si in cazul asta. Exceptia care intareste regula. 5 fata un sfert. Mai multa atentie am dat bataliei din inima mea decat acestor randuri. Vreau sa se termine. Nu, nu vreau. Nu vreau pentru ca aici nu se poate vorbi de retragere. Ori izbanda, ori moarte. Daca pierde Hope? Tind sa cred ca sansele armatei lui se diminueaza pe zi ce trece. Privesc pe geam si vad cum lumina incepe sa invinga intunericul. Oare de ce nu o fi asa si la mine? Poate pentru ca eu tot timpul trebuie sa realizez contrastul. Incerc sa inchei aceste randuri gandindu-ma ca poate ziua ce va urma ii va purta succes armatei de cristal si revin in lumea reala pregatit cat de cat pentru noile obstacole ale unei curse monotone si repetabile: viata. [Melodia zilei: Sting feat. Cheb Mami - Desert Rose]

Tu sei un angelo…

              Dupa cateva ore plictisitoare de stat practic degeaba, imbracat in costum pe o caldura sufocanta, mi-am vazut ingerul. Acelasi zambet cald, aceeasi privire patrunzatoare. I-am luat un trandafir mare si rosu. Se completau precum apa cu nuferii dintr-una din picturile lui Claude Monet. Simteam cum inima voia sa imi iasa din piept atunci cand i l-am oferit. Din pacate nu am putut sa ma bucur prea mult de momentele alea, tristetea coplesindu-ma din nou. Nu-mi imaginez nici eu cum de a devenit asa de importanta pentru sufletul meu intr-un timp asa de scurt, cert este ca nu mi-o pot scoate din minte. Astept vara, sa calatoresc, sa o pot uita temporar, desi nu as vrea ultima parte. Poate cand voi reveni lucrurile se vor schimba, pana atunci ma indoiesc. Vointa, sufletul si lupta nu rezolva nimic decat atunci cand ai un aliat care sa te ajute. Chiar daca in razboi si dragoste, totul e permis, orice as face de unul singur e sortit esecului. Inchei aceste randuri cu o lacrima rebela cazuta din niste ochi negri plini de speranta si ma indrept cu capul plecat spre intrarea din lumea mea, lasand in urma un creion rupt pe o foaie patata de niste ganduri pe care nimeni nu le va intelege. [Melodia zilei: James Morrison ft. Nelly Furtado - Broken Strings]

Another day, another sigh

              Da… Ma afund din ce in ce mai mult in oceanul care ma desparte pe mine de mine. Am capatat dubla personalitate. Persoana cu un zambet fals de la suprafata ascunde copilul iubitor din interior. Sunt un veritabil fals, o pictura semnata de un Delacroix singuratic si aiurit. M-am izolat temporar de lumea de afara, stand incuiat intr-o cutie plina de cuvinte care asezate intr-o anumita ordine alcatuiesc poezii triste de dragoste. Oftez in continuare si incerc sa nu ma mai gandesc la cea care mi-a furat inima, desi numele ei imi apare peste tot unde ma uit. Pana una, alta, ma intorc in lumea mea imaginara sperand ca timpul sa-mi rezolve problemele asa cum as vrea eu! [Melodia zilei: Simon Webbe - My Soul Pleads For You]

Tristete

              Am incercat. I-am spus ce simt, ce vreau, dar inima mea nu e asa de importanta pentru ea. Acea urma de speranta pe care o cautam a fost acoperita de noroiul rece al tristetii, raza de lumina mult asteptata a fost inghitita de niste nori negri care rad in interiorul sufletului meu cu fulgere amenintatoare. Singur… singur am ramas in continuare inconjurat de aceeasi monotonie din care se pare ca nu mai am scapare. Trist… trist am fost, trist sunt, trist voi fi. Unii spun sa traiesc din plin micile bucurii ale vietii, sa nu plec capul, e doar un mic esec. Care bucurii? Chiar nu am intalnit nici macar una. Sau poate sunt prea mici ca sa imi dau eu seama de ele. Ma gandesc sa rup orice legatura cu ea, dar nu e vinovata cu nimic. Totusi daca o vad zambind langa mine, furtuna din suflet incepe din nou. Sunt confuz. M-am indragostit de persoana nepotrivita. De ce eu? De ce atata singuratate? De ce nu pot fi vesel? Voi avea timp de-acum inainte sa ma gandesc la toate aceste intrebari. Raman doar eu cu mine si cu melodiile care ma trimit temporar intr-o lume diferita, departe de griji, tristete si dragoste neimplinita. [Melodia zilei: DHT feat. Edmee - Listen To Your Heart]

In love and lonely…

              M-am indragostit. Da, din nou, dar de data asta cam doare. M-a atins iar nenorocitul ala de Cupidon, cu alta dintre sagetile lui pe jumatate fermecate injectandu-mi o dragoste neimpartasita care ma tine doar pe mine in sah. Pare perfecta la prima vedere, poate din cauza asta am refuzat sa ma feresc din calea sagetilor lui. Frumoasa, inteligenta, cu simtul umorului, calitati ce rareori se pot gasi impreuna la o persoana. Defecte? Refuz sa gandesc pana acolo. Din pacate e mult prea departe de orice atingere a sufletului meu. Eu ma gandesc la ea, ea are altele pe cap, as vrea sa vorbesc cu ea, ea se fereste. Oricine ar intelege acest refuz subtil, dar parca nu as vrea sa ma dau batut. Poate exista pe undeva o speranta. o raza de lumina care sa-mi inveseleasca sufletul. Dar pana ajung sa ma agat de acea urma de speranta care poate imi va oferi sansa de a scrie versuri dulci cu ajutorul unui stilou de diamant pe oglinda unui suflet fericit, ma limitez la a scrie cuvinte triste cu un creion de carbon pe o foaie mototolita a unui suflet ranit si continui sa ma intreb “Ce-ar fi fost daca…?” [Melodiile zilei: Chris Isaak - Wicked Game & Moby - Why Does My Heart Feel So Bad?]

I died in my dreams,
what’s that supposed to mean?
Got lost in the fire.
I died in my dreams
Reaching out for your hand,
My fatal desire!

Poate ca…

Tu imi spuneai odata: “Ah, al meu iubite
Inima-mi va bate oricand te voi vedea.”
Ai uitat de mine, ai uitat de toate
Asta-ti este firea, nu e vina ta.

Cand te-aveam in brate, buza ta cea dulce,
Roua fericirii pe a mea lasa,
Dar acum otrava si venin mi-aduce,
Asta-ti este firea, nu e vina ta.

Dragoste, credinta, ieri jurai tu mie,
Azi cui s-o-ntampla.
Nu cunosti iubire, nu simti pocainta,
Asta-ti este firea, nu e vina ta.

Si cu toata insa, multa-ti necredinta,
Inima-mi va bate, oricand te-oi vedea,
Inger esti in ochi-mi, scumpa mea fiinta,
Asta e iubirea, nu e vina mea.

              Da… nu mai stiam ce sa postez si mi-am adus aminte de propriile creatii scrise candva spre sfarsitul liceului, tot in momente dintr-astea de singuratate. Din pacate, cea de mai sus nu e un original, ci o modificare de-a mea adusa poeziei “A cui e vina?” compusa de C.A. Rosetti, poate ca am sa postez si ceva original aici, desi nu prea-mi place sa imi expun creatiile publicului larg.

              Sunt urat. Urat pe dinauntru, poate ca sunt chiar un nemernic uneori si cred ca de asta o forta divina face in asa fel incat sa raman singur. Poate ca asta e pretul pe care trebuie sa il platesc pentru suferintele pe care le-am cauzat eu in trecut… Urat sunt eu, urata e singuratatea, sa fim cumva facuti unul pentru altul? Poate ca doar timpul stie… [Melodia dominanta - Stuart Chatwood - Time Only Knows]

Si totusi…

              M-am trezit ceva mai plin de viata astazi si totusi destul de dimineata pentru mine (ora 8 jumatate). M-am barbierit, am pus pe mine o camasa, o cravata, pantalonii de la costum si geaca de piele, m-am inarmat cu o pereche de casti si ochelarii de soare si am iesit inspre Copou sa ma intalnesc in prima faza cu un amic sa imi inapoieze o suma de bani. De fiecare data cand urcam in autobuz, lumea deja isi pregatea biletele sau abonamentele de parca as fi fost unul dintre controlorii RATP. Mai cobora cate unul in graba, presupun ca nu avea bilet, cand ma vedea urcand. Erau foarte haioase fazele Mai apoi am trecut pe la facultate sa vad ce mai misca pe-acolo si apoi am plecat sa mananc, tot singur, din pacate. Dupa o masa copioasa m-am hotarat sa trec prin localul meu preferat sa beau o bere. Parca merge mai bine o bere singur decat cu cineva care iti tot spune povesti nemuritoare si nu se mai opreste. In fine, cum stateam eu singurel la bar, numai ce aud o voce feminina de la o masa din spatele meu: “Salut, de ce stai singurel aici? Hai la masa cu noi, schimbam o vorba, ne cunoastem mai bine.” Dragute fetele, nu zic nu, si totusi ceva m-a facut sa le vorbesc mai distant si destul de putin. Nu stiu ce e cu mine, a inceput sa imi placa din ce in ce mai mult sa ma plimb singur, sa mananc singur, sa stau undeva la o bere tot singur. Si totusi poate va aparea cineva in viata mea care sa ma faca sa uit din nou de singuratate, dar de data asta nu ma mai grabesc sa o caut. Am tot timpul din lume.

And maybe
I’ll see you
At a movie
Sneak preview,
You’ll show up
And walk by
On the arm
Of that guy
And I’ll smile
And you’ll wave,
We’ll pretend
That it’s OK.
The charade,
It won’t last,
Cause when he’s gone,
I won’t come back…

              As vrea sa va dau un link catre melodia pe care o ascult acum si pe care am ascultat-o de dimineata chiar, doar ca nu gasesc pe niciunde varianta asta. Am sa va dau ceva mai apropiat. Melodia se numeste Dammit (Acoustic) interpretata de Blink 182.

Inceputul unei zile de marti

              M-am trezit. Afara e innourat, se pare ca la fel au inceput si relatiile mele cu lumea. Ar fi trebuit sa plec acum spre Bucuresti, dar au intervenit cateva probleme si va trebui sa ma intorc direct la Iasi. De asemenea am decis sa pun capat si asa zisei relatie de amicitie dintre mine si fosta mea iubita. Nu mai merge nimic, pana si simpla discutie cu ea ma face sa ma gandesc la trecut. Poate e mai bine asa. “Ochii care nu se vad, se uita.” Stau singur de ceva timp in fata laptopului si ma uit pierdut ascultand Muddy Waters – You Can’t Lose What You Ain’t Never Had si ma gandesc ce viata simpla as fi avut eu daca nu as fi investit atata timp si suflet in sentimente. Ca bine zice tipul: “Nu poti pierde ceea ce nu ai avut niciodata.“. Eh, se mai incheie un episod din viata mea, pe care multi prieteni o numesc o adevarata telenovela si ma tot imping de la spate sa scriu macar o carte sa avem ce rade peste ani si ani, desi, din punctul meu de vedere, nu e deloc amuzant ce s-a intamplat. Din exterior lucrurile par altfel. Hmmm, e aproape ora 12, ar cam trebui sa imi fac si eu bagajul sa colind iar drumul Piatra Neamt – Iasi. Cam atat momentan, poate daca se va intampla ceva interesant pana diseara, am sa mai patez astazi foile astea cu ceva cerneala digitala. Pana atunci, tschuss!